Features

6 lucruri pentru care Opel Combo Life este o mașină ideală de familie

Doi, trei sau șapte membri în familie? Te pregătești pentru vacanță? Nicio problemă cu Opel Combo Life.

Cauți o mașină de familie cu care să poți pleca liniștită în vacanță? Ei bine, am descoperit recent Opel Combo Life în cadrul unui test pe drumurile de lângă Russelsheim. Și iată care sunt cele 6 lucruri care o transformă în mașina ideală de familie.

SPAȚIU

Sunt sigură că și tu ai avut discuții interminabile referitoare la bagajele de vacanță și ai fost nevoită să răspunzi cu da la toate întrebările legate de ceea ce ai tu nevoie pentru un concediu reușit. Ei bine, cu un Opel Combo Life în familie, sigur toate acele discuții nu vor mai avea loc. Pentru că ai spațiu pentru tot cei ai și nu ai nevoie într-o vacanță. Tocmai de aceea am și pus pe primul loc acest capitol.

Opel Combo Life

Deci, să o luăm pe rând. Poți alege versiunea cu trei scaune în spate, în loc de banchetă, iar acestea vin cu trei puncte de prindere Isofix pentru scaunul de copil. Deci dacă aveți trei copii mici în familie, atunci fiecare are scaunul său cu prindere de siguranță. Și nu sunt multe mașini care au această opțiune.

Opel Combo Life

Dacă e nevoie, poți alege și versiunea cu 7 locuri. Pentru că da, există și așa ceva. Poți alege între versiunea standard de 4,40 metri sau versiunea XL de 4, 75 metri. Asta înseamnă un spațiu de până la 2.693 de litri pentru bagaje. Spațiul minim pentru bagaje, în versiunea standard, este de 597 de litri, iar în versiunea XL este de 850 litri.

Și dacă încă tot nu ți-ai făcut o imagine clară cu lucrurile pe care le poți îndesa în mașină, ei bine intră sigur o placă de surf, evident cu bancheta rabatată, iar bicicleta încape și ea cu ușurință.

Opel Combo Life

Opel Combo Life are 28 de spații de stocare pentru diversele mărunțișuri pe care tu sau cei din familie vor să le depoziteze în mașină. Și cred că cu asta am spus tot legat de spațiu.

La test, mi-a plăcut mai mult versiunea cu consolă centrală între cele două scaune din față. Asta îți mai aduce câteva spații în care poți să depozitezi lucruri.

Opel Combo Life

VERSATILITATE

Este destul de complicat, mai ales într-o familie numeroasă, ca fiecare să aibă mașina lui și una special pentru vacanțe, de exemplu. Opel Combo Life te poate duce la birou în fiecare zi fără probleme, fără să simți că ai merge cu duba. E drept, nu e la fel de “stylish” ca un MINI.

Opel Combo Life

CONFORT LA BORD

În special la drum lung acesta este un lucru esențial. Chiar dacă pentru asta trebuie să scoți mai mulți bani din buzunar, îți recomand versiunea cu plafon panoramic pentru atmosfera pe care o ai la bord.

Opel Combo Life

Opel Combo Life are ușile spate culisante și asta te ajută să scapi de bătăi de cap în parcarea de la mall sau atunci când vrei să pui copiii pe bancheta. Volan încălzit, dotare unică în segment, scaune încălzite, prize de 230V, porturi USB în față și spate, setări individuale pentru climatizare și o grămadă de alte dotări care-ți fac viața mai frumoasă la bord sunt disponibile pe Opel Combo Life.

Desigur, ai la dispoziție și un sistem de infotainment care integrează un ecran tactil de 8 inch și îți poți conecta telefonul fie prin Apple CarPlay sau Android Auto, în funcție de modelul pe care-l folosești.

De asemenea, cockpitul este foarte ergonomic și ajungi ușor la toate comenzile.

Opel Combo Life

SIGURANȚĂ

Numeroase sisteme pentru asistarea șoferului și de siguranță, de la tempomatul automat la funcția de avertizare privind o coliziune frontală cu detectarea pietonilor și frânare automată de urgență, de la sistemul de detectare a somnolenței șoferului la sistemul pentru monitorizarea unghiului mort sau head-up display sporesc siguranța familiei în Combo Life.

Mai mult, Combo Life este disponibil și cu sistemul adaptiv IntelliGrip pentru controlul tracțiunii cu cinci moduri, în cazul în care vrei să adaugi un plus de aventură ieșirilor tale din cotidian.

În total, sunt disponibile 19 sisteme de asistență la condus care pot echipa noul Combo Life.

Încă nu au fost efectuate teste EURO NCAP cu acest model, dar vom face completările în momentul când apar primele informații.

Opel Combo Life

MOTORIZĂRI

Toate motorizările au primit omologarea Euro 6d-TEMP și au trecut cu brio au trecut cu brio de noile teste WLTP. Opel Combo Life poate fi echipat fie cu un motor diesel de 1,5 litri, cu diverse variante de putere, fie cu un motor pe benzină de 1,2 litri.

Versiunile diesel au 76 CP, 102 CP și 130 CP putând fi cuplate cu transmisii manuele cu 5 sau 6 trepte și una automată cu opt trepte, disponibilă doar pentru motorul de 130 CP.

Motorul diesel de 130 CP are un consum anunțat de: urban 4,8 – 4,6 l/100 km, extra-urban 4,3 – 4,1 l/100 km, combinat 4,5 – 4,3 l/100 km, cu cutia automată, iar cu cutia manuală cu șase trepte cifrele sunt: urban 4,9 – 4,8 l/100 km, extra-urban 4,3 – 4,0 l/100 km, combinat 4,5 – 4,3 l/100 km). Emisiile de noxe sunt de 118-114 g/km CO2.

Motorul pe benzină, echipat cu o cutie de viteze manuală în șae trepte, are un consum urban de 6,9 – 6,3 l/100 km, extra-urban 5,2 – 5,0 l/100 km și combinat de 5,8 – 5,5 l/100 km. Emisiile de noxe sunt de 133-125 g/km CO2.

PREȚ

Încă nu știm care sunt prețurile pentru România, dar putem lua ca referință cei aproape 20.000 Euro(TVA inclus) ca preț de pornire în Germania. Cel mai probabil la noi va fi undeva la 19.000 de Euro cu destul de multe lucruri interesante în standard.

Opel Combo Life este o opțiune interesantă pentru o familie, mai ales că se poate folosi fără probleme și în viața de zi cu zi, așa cum îți spuneam și mai sus.

CONCLUZIE

Opel Combo Life este o mașină ideală pentru familie, care se conduce ușor, oferă suficient spațiu pentru toată lume

Urmărește SheDrives.ro pe Facebook și Instagram

Din aceeași categorie

Calendarul Pirelli 2024 a fost prezentat oficial la Londra

Prince Gyasi este al 39-lea artist, în istoria de...

Abbie Eaton se antrenează pentru raliuri cu Adrien Fourmaux

Abbie Eaton, pilot în competiții de monoposturi și de...

#ROCHARGE by Vitesco Technologies: Audi Q8 e-tron

Între 24 septembrie și 4 octombrie am făcut un...

#ROCHARGE by Vitesco Technologies: Volkswagen ID. Buzz

Între 24 septembrie și 4 octombrie am făcut un...

Cele mai recente

Calendarul Pirelli 2024 a fost prezentat oficial la Londra

Prince Gyasi este al 39-lea artist, în istoria de...

Abbie Eaton se antrenează pentru raliuri cu Adrien Fourmaux

Abbie Eaton, pilot în competiții de monoposturi și de...

#ROCHARGE by Vitesco Technologies: Audi Q8 e-tron

Între 24 septembrie și 4 octombrie am făcut un...

#ROCHARGE by Vitesco Technologies: Volkswagen ID. Buzz

Între 24 septembrie și 4 octombrie am făcut un...

Citroën prezintă noul ë-C3

Modelul complet electric ë-C3 oferă cel mai bun confort...

Calendarul Pirelli 2024 a fost prezentat oficial la Londra

Prince Gyasi este al 39-lea artist, în istoria de 60 de ani, care a creat una din cele 50 de ediții ale Calendarului Pirelli....

Abbie Eaton se antrenează pentru raliuri cu Adrien Fourmaux

Abbie Eaton, pilot în competiții de monoposturi și de GT, s-a antrenat împreună cu pilotul de raliuri Adrien Fourmaux pe probele speciale din EA...

#ROCHARGE by Vitesco Technologies: Audi Q8 e-tron

Între 24 septembrie și 4 octombrie am făcut un tur de aproape 2.000 de kilometri cu 8 mașini electrice. Astăzi câte ceva despre Audi...