Mitsubishi Outlander întărește definiția SUV-ului, din punctul meu de vedere. E o mașină robustă, ce-ți dă senzația de siguranță indiferent de condițiile de drum, compactă și încăpătoare.
Dar, vă povestesc mai jos pe larg experiența.
Avem o istorie împreună, Mitusbishi Outlander și cu mine! Într-un fel, a fost primul SUV pe care l-am condus. Și prima mașină cu transmisie automată la volanul căreia m-am aventurat în trafic.
Spun într-un fel pentru că este vorba de « fratele » geamăn al modelului Outlander vechi, Citroen C-Crosser. Pe atunci, prin 2009, Citroen C-Crosser și Mitsubishi Outlander beneficiau de aceeași platformă de producție, având caroserii și performanțe identice. Diferența o făceau unele motorizări (altele erau comune) și finisajele specifice fiecărui brand.
Ca și atunci, mi-a plăcut Mitsubishi Outlander. Dincolo de atributele pe care i le pot lăuda, cele perceptibile, este ceva, acea potrivire inexplicabilă. Pe care o simți. Iar Mitsubishi Outlander mi se potrivește.
Îmi place poziția înaltă la volan. Vizibilitatea, atât de importantă în condiții dificile de drum, cum au fost iarna aceasta – ceață, ploaie măruntă, ninsoare, polei…
Îmi place ținuta lui de drum. Mitsubishi Outlander este o mașină stabilă și robustă. Îți dă încredere că, indiferent de suprafața de rulare, indiferent de vreme, vei ajunge în siguranță acolo unde îți propui.
Se conduce ușor, în ciuda dimensiunilor sale. Chiar foarte ușor. Și am simțit asta nu numai acum, dar și demult, pe modelul vechi, care nu era automat. Pentru că, evident, cutia automată face totul mult mai simplu.
Mitsubishi Outlander este un SUV urban în primul rând. Nu există nicio îndoială. Este confortabil și dotat cu toate sistemele de asistență la condus necesare în traficul urban: sistemul de monitorizare a unghiului mort și asistență la ieșirea cu spatele din parcare, sistemul de mitigare a coliziunilor frontale, sistemul de comutare automat pentru faza lungă, sistemul de avertizare la părăsirea involuntară a benzii de rulare, sistemul de monitorizare a presiunii în pneuri.
Nu dezamăgește însă nici în off road… Evident, dacă nu îi ceri să treacă printr-un râu învolburat, să coboare o pantă înclinată la 90 de grade sau să traverseze o deltă mlăștinoasă. Se va descurca însă fără emoții pe drumuri de țară și de munte, dar, mai ales, pe zăpadă și polei. Adică, poate fi mașina perfectă dacă locuiești în Corbeanca, Pantelimon, Mogoșoaia sau în celelalte zone rezidențiale recent dezvoltate în jurul Bucureștiului.
Mitsubishi Outlander este o mașină solidă și simplă. Din toate punctele de vedere. Are un design simplu, auster. Nu este urâtă, dar nu își propune nici să concureze în vreo competiție de frumusețe. Este plăcută la vedere și îți oferă fix ceea ce promite: o experiență pozitivă la volan, suport și siguranță.
Îmi place și cum este compartimentată în interior. Este ideală pentru o familie cu 2, chiar 3 copii (pentru că există și posibilitatea de a o configura cu un al treilea rând de scaune, rabatabile, în portbagaj). Dar și pentru un cuplu activ, care iubește excursiile în natură sau roadtrip-urile.
Este ca o pereche de ghete sănătoase. Poate nu vei vrea să ieși cu ele în club sau la o întâlnire, dar te vei baza pe ele atunci când ninge, plouă sau trotuarele sunt acoperite de polei. Și te vei simți atât de bine în ele încât, în timp, vei descoperi o multitudine de combinații în care le poți purta, în orice împrejurare…
Pentru că pur și simplu nu vei mai vrea să renunți la ele. Nu am ales întâmplător această comparație! Iarna aceasta m-a făcut să îmi schimb complet scala de evaluare a încălțărilor de iarnă. Și din câte am auzit, nu sunt singura. 🙂
Eu am testat un Mitsubishi Outlander nivel de echipare Instyle, 4WD, cu motor de 2,0 litri pe benzină, 150 CP și transmisie automată. Pe acest model, există 6 niveluri de echipare.
Cel de bază, Inform, pornește de la 21.872 euro (inclusiv TVA). Mitsubishi Outlander Instyle este nivelul 5 de echipare, iar configurația testată (cam full-option, aș zice) ajunge la 35.093 euro (inclusiv TVA).