Motor și tehnologii noi pentru Mazda CX-3

0
153
Mazda CX-3

Versiunea Mazda CX-3 2018 vine cu noul motor diesel de 1,8l și 115 CP și introduce opțional compatibilitatea cu sistemele Apple CarPlay și Android Auto,

Schimbările la exterior vizează în principal grila frontală, menită să confere mai multă sportivitate, jantele de 18 inchi cu un design nou și montanții laterali care sunt colorați în nuanța negru piano.

Pentru un plus de eleganță, pragurile laterale și partea de jos a spoilerului frontal au fost cromate. Totodată, în partea din spate, stopurile sunt de acum LED. La fel ca Mazda6 2018 și CX-3 primește nuanța Roșu Soul Crystal, care oferă mai multă profunzime și intensitate decât în cazul variantei anterioare.

La interior avem tapițerie și materiale noi pe bord, pe panourile portierelor și la mânere. Șoferul operează mai ușor de acum frâna de parcare, care este electrică, iar consola centrală integrează și o cotieră, pentru mai mult confort. Pasagerii din spate vor avea la dispoziție, de asemenea, o cotieră centrală, în funcție de nivelul de echipare ales. Sistemul de infotainment are cel mai mult de câștigat odată cu integrarea compatibilității cu sistemele Apple CarPlay și Android Auto.

Sub capota Mazda CX-3 2018 regăsim în premieră pentru Mazda, noua motorizare diesel SKYACTIV-D 1.8, care produce 115 CP și 270 Nm. Este disponibil și motorul pe benzină SKYACTIV-G 2.0, care poate fi comandat în două derivate de putere, de 121 și 150 CP. Toate motorizările respectă normele Euro 6d Temp și asigură un nivel scăzut de consum. Acestea pot fi combinate cu transmisiile manuală sau automată cu 6 rapoarte.

Mazda CX-3 2018 prezintă un pachet extins de sisteme de siguranță i-ACTIVSENSE care include de acum și asistentul inteligent de frânare în oraș îmbunătățit, care poate detecta pietonii și pe timp de noapte, opțiunea de auto-hold, care imobilizează vehiculul aflat în rampă și după ridicarea piciorului de pe pedala de frână și pilotul automat adaptiv actualizat, care poate acționa acum de la 0 km/h, în combinație cu transmisia automată cu șase rapoarte acesta funcționând la orice viteză.

Mazda CX-3 2018 este deja disponibil la test în toate showroom-urile partenere din România la prețuri începând cu 15.390 de euro (TVA inclus).

Citește și: Noul Audi Q8 disponibil din octombrie în România. De la 76.500 de euro

Urmărește SheDrives.ro pe Facebook și Instagram