Prețul pentru noua Mazda3, versiunea de bază, cu un set extins de dotări, pornește de la 19.890 de euro (TVA inclus).
Noua Mazda3 este modelul care prezintă direcția Mazda, atât în ceea ce privește designul, cât și cele mai noi tehnologii. Compacta oferă încă de la echiparea de bază un pachet extins de dotări, echivalent unui nivel superior al generației anterioare.
Totodată, modelul introduce și un sistem inedit de echipare pentru un vehicul Mazda, odată cu pachetele de opțiuni suplimentare. Primele unități au ajuns deja în țară, iar până la finalul lunii noua Mazda3 va putea fi testată la orice partener Mazda.
Pachet generos de dotări standard
Noua Mazda3 continuă să consolideze poziționarea premium Mazda, iar acest lucru se traduce printr-o echipare standard foarte bogată în materie de confort, tehnologii de siguranță și design.
Una dintre cele mai importante noutăți tehnologice este sistemul Mild-Hybrid care captează energia rezultată din frânare, o stochează într-o baterie și apoi alimentează diferiți consumatori în momentul accelerării.
Totodată, sistemul alimentează un motor electric care asistă motorul automobilului la plecarea de pe loc, un moment în care mașina beneficiază cel mai mult de acesta.
Numeroasele dotări din echiparea de bază, denumită simplu Standard, pot fi completate prin optarea pentru nivelul Plus, care oferă adițional jante de aliaj de 18”, scaune față încălzite, volan încălzit, parbriz degivrat în zona ștergătoarelor, climatizare automată pe două zone, sistem de acces fără cheie, senzori de parcare față, cameră video marșarier și oglinzi exterioare și interioară electrocrome.
Începând cu nivelul de echipare Plus, doritorii au la alegere patru pachete de dotări destinate să crească și mai mult confortul, eleganța și siguranța noii Mazda3: Sound Pack, Luxuru Pack, Style Pack și Safety Pack.
Pachetele Sound și Style sunt independente, însă Luxury și Safety necesită instalarea primelor două.
Prețuri
Hatchback/Sedan | Preț (Euro TVA inclus) |
Skyactiv-G122 Skyactiv-G122 AT Skyactiv-G122 Plus Skyactiv-G122 AT Plus Skyactiv-D116 Skyactiv-D116 Plus Skyactiv-D116 AT Plus | 19.890 € 22.390 € 21.190 € 23.690 € 21.990 € 23.290 € 25.790 € |
Skyactiv-X, motorul revoluționar cu aprindere prin compresie și control cu scânteie, care folosește îmbină avantajele motorului pe benzină și ale unuia pe diesel, va fi disponibil în echiparea noii Mazda 3 începând cu a doua jumătate a anului.
Prețuri dotări suplimentare
Hatchback/Sedan | Preț (Euro TVA inclus) |
Sound Pack Style Pack Luxury Pack (Sound și Style Pack necesare) Safety Pack (Sound și Style Pack necesare) Vopsea metalizată Vopsea metalizată Gri Machine Vopsea metalizată Roșu Soul Crystal | 500 € 1.100 € 1.500 € 900 € 390 € 540 € 690 € |
[Drive test] Puțin off-road cu Nissan Navara
Urmărește SheDrives.ro pe Facebook și Instagram