Noul Audi Q8 disponibil din octombrie în România. De la 76.500 de euro

0
157
Audi Q8

Noul Audi Q8 va fi disponibil din octombrie în showroom-urile din toată țara. La prețuri începând cu 76.500 de euro.

Interpretare originală a unui SUV coupe cu patru uşi, având un design impresionant şi un caracter versatil, Q8 este cel mai nou model de top ce se alătură gamei Audi.

Fiind cel mai nou model al familiei Q, Audi Q8, cu exteriorul său expresiv, atrage o clientelă orientată spre design. Noul model însă nu face însă compromisuri nici în ceea ce privește spaţiul interior şi utilitatea practica, fiind potrivit chiar și unei familii mai numeroase.

Noul Audi Q8 beneficiază de dotări de top, atât în ceea ce privește conectivitatea, cât și confortul tuturor ocupanților. Q8 preia dotările de confort de la sofisticatul model A8, adăugându-le funcții și sisteme optimizate pentru off-road, adaptându-se perfect oricărei împrejurări: poate fi o mașină rafinată pentru oraș, dat și un partener de încredere în weekend și pe teren accidentat.

Audi Q8

Design expresiv, tehnologia inovatoare incorporată și arta de a satisface cele mai înalte așteptări – noul Audi Q8 combină tot ceea ce reprezintă marca.

Aspectul său sportiv amintește de modelul Quattro originar, dar elementele noului limbaj de design Audi exprimă în același timp, în mod clar viitorul.

Audi Q8

Interiorul SUV-ului coupé cu patru uși are un caracter de lounge: spațios, luxos, confortabil. Designul minimalist, nobil, scaunele cu contur individual cu funcție de masaj și ventilație (disponibile opțional), sistemul de climatizare automat cu patru zone și pachetul Air Quality subliniază totodată atmosfera elegantă.

Sistemele inteligente de asistență la condus și navigația high-tech ne reamintesc că ne aflăm în era digitală. Suspensia și motorizările oferă performanțe deosebite, atât pe asfalt cât și în off-road.

Noul Q8 poate fi configurat pe site-ul Audi România, iar mașina în culoarea această portocaliu metalizat (Dragon Orange) arată senzațional.

Citește și: Noul Audi Q3 va disponibil în Europa începând cu luna noiembrie

Urmărește SheDrives.ro pe Facebook și Instagram