Organizatorii W Series au anunțat piloții care vor concura în sezonul 2020

0
67
W Series 2020

După trei zile de teste pe circuitul din Almeira, în Spania, organizatorii W Series au ales șase piloți noi care vor concura în competiția feminină în 2020.

Lansată în octombrie 2018, competiția feminină W Series a fost câștigată anul trecut de britanica Jamie Chadwick. După primul sezon primele 12 clasate și-au păstrat locul în competiția de monoposturi, iar după o sesiune de teste desfășurată în Spania s-au calificat Ayla Agreen, Abbie Eaton, Belen Garcia, Nerea Marti, Irina Sidorkova și Bruna Tomaselli care vor concura în premieră în W Series în 2020.

La preslecția de dinaintea primului sezon a participat și românca Alexandra Marinescu, dar din păcate ea nu a prins un loc în primul sezon din W Series.

Monoposturile folosite în aceeastă competiție feminină sunt F3 Tatuus T-318, care respectă specificațiile FIA pentru competițiile de Formula 3. Acestea sunt echipate cu un motor cu patru cilindri în linie, de 1,75 litri, capabil să dezvolte 270 CP (la 6.000 rpm).

Iată lista completă cu fetele care vor concura în sezonul 2020 în W Series: 

PilotȚarăVârstăClasare 2019
Jamie ChadwickMarea Britanie211
Beitske VisserOlanda242
Alice PowellMarea Britanie263
Marta GarciaSpania194
Emma KimilainenFinlanda305
Fabienne WohlwendLiechtenstein216
Miki KoyamaJaponia217
Sarah MooreMarea Britanie258
Vicky PiriaItalia259
Tasmin PepperAfrica de Sud2910
Jessica HawkinsMarea Britanie2411
Sabre CookSUA2412
Ayla AgrenNorvegia25Debut în 2020
Abbie EatonMarea Britanie27Debut în 2020
Belen GarciaSpania20Debut în 2020
Nerea MartiSpania17Debut în 2020
Irina SidorkovaRusia16Debut în 2020
Bruna TomaselliBrazilia21Debut în 2020

Calendarul pentru sezonul 2020 nu a fost stabilit încă, dar, cel mai probabil, și anul viitor cele șase etape vor fi programate în același weekend cu etape din calendarul DTM (Campionatul German de Turisme). Și te vom ține la curent de acum încolo cu toate noutățile importante din W Series.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește SheDrives.ro pe Facebook și Instagram!