Bianca Purcărea este pur și simplu irezistibilă, radiază energie prin toți porii, are un zâmbet de milioane și o voce minunată, care i-a adus anul acesta rolul Sophie în musical-ul Mamma Mia.
Iubește muzica cu toată ființa și aceasta o face să treacă mai ușor chiar și peste traficul infernal din București. Am vorbit cu Bianca despre mașini, Bumblebee (aflați din interviu despre cine este vorba 🙂 și obiceiuri la volan.
Ce preferi, modelele SUV sau micile citadine?
Mică și ușor de parcat, dar țintesc spre un SUV, recunosc.
Cutie manuală sau automată?
Manuală.
Masină electrică / Diesel sau Benzină?
Ideală ar fi, categoric, una electrică, însă, până una alta, benzină.
Mașini clasice sau mașini moderne?
Moderne de condus și clasice de visat. Și pozat 🙂
Fustă sau pantaloni la volan?
Orice. Nu m-am gândit niciodată să mă îmbrac într-un anumit fel doar pentru că ar urma să urc la volan.
Tocuri sau flats la volan?
Întotdeauna flats, am încercat o singură dată tocuri, pentru că, de fapt, nu am avut încotro, și a fost o experiență neplăcută. Mi se tot blocau tocurile în podea și intram în panică la fiecare semafor că nu o să pot frâna. Am făcut febră musculară din Vitan în Victoriei.
Condusul este pentru tine o necesitate sau o plăcere?
Când e prin traficul de la ora 17 din București e destul de departe de a fi plăcere. Însă nici pedepsită nu mă simt, pentru că am playlisturi pe care le iubesc și muzica îmi dă o stare faina. Și e cald și miroase frumos în mașină, așa că tot fain e 🙂
Cand ți-ai luat permisul?
Mi-am luat permisul la 19 ani, la o saptămână după ce m-am mutat în București, dar am dat examenul în Buzău, iar asta a fost…liniștitor.
Modelul preferat din toate timpurile?
Ah, probabil Porsche 356 Speedster sau Ford Thunderbird de la finalul anilor ’50. Dar cred că aș înclina spre prima pentru că… James Dean.
Care sunt cele mai utile tehnologii / sisteme de asistență la condus, după părerea ta?
Hm… servo pentru că îmi place să tonifiez brațele la sală, ABS și ASR pentru siguranță și cam atât, pentru că (încă) n-am trecut la o mașină mai smart decât conducătorul ei 🙂
Ce mașină conduci în prezent?
Acum conduc un VW Golf 5 pe care l-am poreclit Bumblebee, dar cred că, în curând, am să îmi iau cardul SD și porecla și-am să le transfer la o mașină ceva mai mare.
Câte ore petreci la volan într-o săptămână?
Depinde, am zile la rând în care nu urc deloc la volan, așa că nu am tocmai o medie, dar cred că aș putea aproxima la 10 ore.
Ce rol joacă mașina în viața ta?
Ținând cont de faptul că îmi face o plăcere foarte mare să călătoresc spre concertele din țară cu mașina, iar asta se întâmplă de câteva ori bune pe lună, aș zice ca Bumblebee joacă un rol foarte important, cu atât mai mult cu cât atunci când conduc, ascult multă muzică și descopăr tot felul de artiști, iar atunci când sunt doar pasager, citesc mult.
„Ingredientele” mașinii perfecte, după părerea ta?
Design interior ergonomic și plăcut, consum eficient, noxe cât mai mici și asistență la parcare.
Ce ai în portbagaj?
O sacoșă imensă pentru supermarketuri (pe care, până nu demult, o uitam, atât de tipic românesc, acasă, în altă pungă cu pungi…), o geacă de blugi, aspiratorul de mașină și ochelarii 3D pentru cinema.
Ce nu îți lipsește niciodată din mașină?
Crema de mâini, ochelarii de soare și încărcătorul pentru telefon. Și, mai nou, o eșarfă sau fular.
Care este cea mai lungă călătorie făcută cu mașina?
E vreun român care să nu fi mers cu mașina în Grecia? Eu am mers cu a mea tocmai până pe insula Skopelos, așa că am plimbat-o pe Bumblebee cu feribotul, dar o altă călătorie lungă ar mai fi un dus – întors București Timișoara în mai putțn de 20 de ore.
O întâmplare simpatică / funny la volan?
Nu am avut parte de momente prea funny la volan, ceea ce nu e rău, dacă stau să mă gândesc. Dar recunosc că mă amuz destul de tare cât de multe benzi poți schimba înainte să se facă verde la semafor cu un zâmbet și un «te rog» urmat de o fluturare ingenuă de gene…