Am avut la test pentru câteva zile un Mini Cooper D în cea mai frumoasă nuanță de portocaliu. Și m-am reîndrăgostit de acest model iconic, care nu își pierde farmecul, dimpotrivă, de-a lungul timpului.
Foto: Marooni / Locație: Hotel Epoque
Sunt mașini care te cuceresc de la prima vedere. Și altele, pe care ajungi să le iubești, petrecând timp la volan. Exact ca în viață!
Dar sunt și mașini pe care le iubești dinainte să le „cunoști”. Ți s-a întâmplat?
Mie chiar de curând, cu un Mini Cooper D în cea mai frumoasă nuanță de portocaliu. M-am urcat la volan și mi-a venit să exclam: „Honey, I’m home!”
Cred că acesta este cuvântul care caracterizează cel mai bine sentimentul pe care l-am simțit urcându-mă la volanul modelului Mini Cooper D: „acasă”.
De la poziția ușor înaltă la volan, la dispunerea diverselor butoane și comenzi, forma și pielea în care este îmbrăcat volanul, totul mi se pare perfect. Și mi-a plăcut din primul moment. De fapt, a fost ca un deja-vu sau o prietenă de demult!
Din punct de vedere al designului, Mini Cooper nu are cum să nu îți placă. Este superbă, minunată… și foarte chic! Nu mă pot hotărî asupra elementului de design preferat.
Ador display-ul central cu ramă circulară, evident, cu comenzi tactile, pentru a accesa instant și eficient orice informație sau funcție ai avea nevoie, de la muzică la conexiunea cu telefonul.
Îmi place muuuult lumina ambientală și elementele luminoase, cum ar fi steagul Marii Britanii din partea dreaptă a bordului care se luminează în diverse culori, în funcție de muzică, modul de rulare setat, sau de mood-ul tău.
Și îmi place personalizarea spatelui tetierelor cu steagul Marii Britanii, din nou.
Știu că mă repet, dar confortul din interiorul modelului Mini Cooper D mi-a dat impresia unui cămin. Adică a locului în care mă simt cel mai bine. Confortabilă, liniștită, în siguranță, mulțumită, fericită…
Și cum să nu fiu mulțumită, când Mini Cooper D îmi pregătise chiar și o surpriză. Atunci când aveam mai multă nevoie. Sub forma unei zone de încărcare prin inducție, plasată în interiorul cotierei.
Știi cât de important este mobilul în viața noastră și cât de «pierdute» suntem fără el! Îmi uitasem firul de încărcare, telefonul fiind aproape descărcat, iar eu cu multe drumuri si treburi de rezolvat. Nu se încarcă la fel de rapid prin inducție, dar dacă ai drumuri mai lungi e o soluție foarte foarte bună.
În plus, pentru siguranță, zona de încărcare este situată în cotieră. Telefonul se află la încărcat departe de ochii tăi, fără a-ți distrage atenția de la condus.
Și confortabilă pentru că scaunul mi-a oferit fix suportul necesar. În plus, beneficia și de încălzire – excelentă în sezonul rece.
Mașina asta te ajută cam cu tot ce ai nevoie, preluând numeroase sarcini ale șoferului. E ca o asistentă personală, foarte eficientă… și care nu are nevoie de foarte multe cuvinte pentru a-ți înțelege dorințele și nevoile.
În bord, îți indică treapta de viteză în care te afli și când ar trebui să schimbi. Da, Mini Cooper D testat avea cutie manuală. Și este perfectă, este atât de plăcut să deții controlul. Și se conduce foarte ușor.
Poți selecta modul în care vrei să rulezi: eco sau sport. Tu doar îi spui pe care îl preferi sau alegi, iar mașina setează și se ocupă ca toți parametrii să corespundă alegerii tare. Inclusiv schimbarea treptelor de viteză, cu indicatorul de care vă povesteam anterior.
Și ca să nu te plictisești nici măcar când stai în trafic, în Mini Connected, poți instala diverse aplicații. Modelul condus de mine avea instalate aplicațiile pentru Vreme (m-am pus rapid la curent seara târziu când am ajuns acasă cu temperaturile din zilele următoare, fără a mai fi nevoie să intru pe telefon sau laptop) și News (care afișează știrile pe categorii – sport, cultură…)
Nu am spus foarte multe despre performanțe, dar la modelele Mini este vorba de foarte multă emoție. De emoțiile și senzațiile pe care ți le trezește.
Modelul Mini Cooper D testat era echipat cu un motor diesel de 116 cai putere. Sincer, la cât de dinamică este mașina, i-am simțit mult mai mulți. Probabil și pentru că este un model ușor, de dimensiuni mici, compact.
Pedalierul este sport, destul de tari pedalele, dar mie îmi place acest lucru foarte mult, fiind obișnuită de la mașina mea.
Un alt aspect important și pentru mine, în calitate de șofer, dar și în general, pentru siguranță, este frânarea. Mini Cooper D frânează exact, instant. Dacă nu ești obișnuită, te «împinge» puțin în scaun.
La capitolul sisteme de asistență, Mini Cooper D avea, din nou, de toate: de la senzorii 360 de grade la Collision Warning (alertă la iminența unei coliziuni cu asistență la frânarea de urgență și Pedestrian Warning).
Concluzia mea generală, fără echivoc? Mini Cooper D este mașina pe care mi-o doresc, mașina pe care mi-aș dori să o pot conduce zi de zi.
Pentru ședința foto am căutat în București o locație la fel de chic și am ajuns la Hotel Epoque Relais & Chateaux, un boutique hotel de 5* ce se adresează călătorilor de business și de leisure cu standarde ridicate de călătorie, oferind o paletă largă de facilități și un grad înalt de personalizare a serviciilor.
Hotel Epoque reprezintă o experiență de luxe 360◦, punând la dispoziția oaspeților săi un concept structural cu spații de locuit generoase, exclusiv de tip apartament, ce asigură întreg confortul pentru lucru și relaxare, devenind astfel o opțiune ideală pentru sejururile medii și lungi.
Epoque are 45 apartamente, un restaurant de gastronomie franceza, L’Atelier, un SPA, și un centru de conferințe și un club ideal pentru petreceri private. Hotel Epoque este singurul hotel din România membru al Relais & Châteaux, una dintre cele mai prestigioase asociații de ospitalitate din lume.
Doar de amuzament, sau serios dacă aveți în plan să achiziționați un Mini Cooper, vă recomand să intrați pe site și să descoperiți multitudinea de personalizări posibile pentru acest model. Este incredibil! Îți poți crea un model cu adevărat unic – îți poate proiecta chiar și numele atunci când o încui sau descui, dacă vrei.
Versiunea testată de mine are un preț de pornire de 23.433 euro (tva inclus), iar cu dotările opționale ajungea la un preț final de 35.562 euro (tva inclus).
Foto: Marooni